Psoriazisul, este adevarat ca apare pe sistem nervos?

Psoriazisul, este adevarat ca apare pe sistem nervos?

Psoriazis, sistem nervos,

Psoriazisul, este adevarat ca apare pe sistem nervos?

Afla tot ce trebuie sa stii despre Psoriazis si daca apare pe sistem nervos sau are alte cauze.

Psoriazisul este una dintre bolile de piele cele mai descurajante pentru ca nu ii poti asocia declansarea cu vreun eveniment anume.
Cat de real este ca nu poti avea nici un control asupra acesteia?
Poti afla din acest episod!

In afara de "Psoriazisul, este adevarat ca apare pe sistem nervos?"

Te-ar mai putea interesa si

- tags: psoriazisul, sistem nervos, artrita psoriazica, boala genetica, boliautoimune, Doctor MIT,  -

Transcript

Bine ati venit la Doctor MIT!

Sunt doctor Bogdan Ivanescu si mi-am propus sa caut adevarul din spatele miturilor medicale precum ca poti scapa de hepatita daca te tai sub limba sau ca poti albi pe loc de frica.

Astazi vom vedea daca este adevarat ca, asa cum se zice popular, psoriazisul se face pe fond nervos.

Dar, ca sa analizam acest mit ar trebui sa cadem de acord asupra a ceea ce intelegem cand spunem ca o boala se poate face pe fond nervos.

Adica ne referim la aceasta cand o boala:

  1. prezinta patologie neuronala
  2. are ca substrat fizic materia cerebrala
  3. are mecanism autoimun sau in
  4. in toate (aceste cazuri)?

Ati raspuns corect si va felicit – intelegem ca o boala are “fond nervos” cand prezinta patologie neuronala precum scleroza multipla, cand degradarea este la nivelul masei cerebrale dar cele mai evidente manifestari sunt la extremitati precum in tremurul mainilor din Parkinson sau cand organismul se intoarce impotriva noastra, prin mecanism autoimun, ca in poliartrita reumatoida.

Ca sa vedem cum legam cele doua notiuni intre ele, psoriazisul si substratul cerebral, sa vedem ce stim despre psoriazis.

Psoriazul este o boala:

  1. de piele
  2. neuronala
  3. interna sau
  4. a tractului digestiv

Iarasi ati raspuns corect – psoriazisul, in mare, este o boala de piele. Spun in mare pentru ca in psoriazis un numar mai mare de organe si sisteme sunt afectate.

Artrita psoriazica si alte afectiuni

Sa vedem care ar fi cele mai importante tipuri de afectiuni din psoriazis:

  1. manifestarile dermatologice
  2. artrita
  3. colita ulcerativa sau
  4. toate (acestea)

Daca pana acum raspunsurile au mers ca unse iata ca am dat peste o intrebare grea la care raspunsul corect este TOATE pentru ca in afara manifestarilor dermatologice, in psoriazis mai intalnim artrita psoriazica si colita ulcerativa.
Pentru a ne apropia de momentul adevarului sa vedem care este mecanismul patologic din psoriazis. Astfel psoriazisul este caracterizat prin:

  1. uciderea celulelor epidermale (adica de la suprafata pielii)
  2. reinnoirea prea rapida a acestora (celulelor epidermale)
  3. inmultire haotica a celulelor dermale (adica a celor din stratul de mijloc al pielii) sau
  4. prin formare de tesut hialin in derm

S-ar putea sa nu fi raspuns corect pentru ca a fost o intrebare grea. Mecanismul patologic din psoriazis consta in reinnoirea prea rapida a celulelor epidermale. Daca in mod normal celulele de la suprafata pielii se schimba o data la 29 de zile, in medie, in psoriazis acestea se schimba o data la:

  1. 1 zi
  2. 4 zile
  3. 10 zile sau
  4. la (fiecare) 2 saptamani

Din nefericire la fiecare 4 zile, in medie, celulele existente sunt indepartate si noi celule precum cheratinocitele se matureaza si le iau locul. Evident ca acesta nefiind un mecanism normal, ceea ce se intampla este destul de dezorganizat de unde si problemele medicale ce apar.

Psoriazis, o boala genetica

Dar ce provoaca aceasta maturare precoce a cheratinocitelor?

  1. o mutatie genetica
  2. un raspuns autoimun
  3. o mostenirea genetica (adica din familie) sau
  4. toate (acestea)

Psoriazisul este o boala greu de abordat din punctul de vedere al unei terapii pentru ca se pare ca are ca substrat toate aceste cauze. O mutatie genetica pare a afecta capacitatea pielii de a functiona ca bariera, in plus citochinele trimit semnale inflamatorii precum factorul de necroza tumorala, interleukina 1B, 6 si 22 iar mostenirea de familie este dovedita de faptul ca:

  1. 1%
  2. 5%
  3. 10% sau
  4. 30%dintre persoanele cu psoriazis au aceasta boala in familie?

1 din 3 pacienti are in familie cel putin un alt caz de psoriazis. Iar daca acest argument nu este suficient, sa vedem ce procente intalnim in cazul gemenilor. Astfel, daca un geaman a facut psoriazis la varsta adulta celalalt geaman are si el psoriazis in procent de:

  1. 10%
  2. 20%
  3. 40% sau
  4. 70%

In mod evident la gemeni procentul este mai mare decat la cazul anterior astfel incat raspunsul corect este 70%.
In alta ordine de idei din ceea ce am aflat pana acum haideti sa vedem daca psoriazisul este contagios:

1. Da sau 2. Nu

Avand in vedere mecanismele descrise nu avem nici un motiv sa ne ferim de persoanele ce sufera de psoriazis deoarece am inteles de ce psoriazisul nu este contagios.

Evolutia bolii

Tot in aceeasi idee si raspunzand intrebarilor adresate pe site-ul doctormit.ro haideti sa vedem daca exista vreun tratament pentru aceasta boala. Deci ce credeti, avem tratament curativ, adica pentru vindecare, sau doar paliativ, adica de tinere sub control si de incetinire a evolutie bolii?
1. curativ 2. paliativ
Din nefericire exista doar tratamente paliative care amana evolutia bolii.

Dar pentru ca deja urmarind aceasta emisiune v-ati dezvoltat foarte mult gandirea medicala va adresez o intrebare grea. Ce tip de tratament modern pentru psoriazis credeti ca este cel mai probabil sa apara in viitor?

  1. terapia genica
  2. terapia imuna targetata
  3. baile de namol sau
  4. descantecele

O parte ati ghicit cu siguranta, daca nu ati raspuns descantece, pentru ca acolo nu poti face studiu dublu-orb, bai cu namol pentru ca le-au incercat si altii fara succes si nici terapii genice pentru ca, desi ar fi tratamentul direct al cauzei, este foarte putin probabil sa apara inaintea terapiilor imune targetate direct pe mecanismul autoimun care este responsabil de aparitia psoriazisului.

Acum ca am ridicat impreuna valul de pe misterul psoriazisului putem spune ca aceasta este mai putin o boala dezvoltata pe sistem nervos cat mai degraba o boala genetica-autoimuna.

Crezi ca stii un adevar medical interesant?
Atunci scrie-ne despre el pe pagina de facebook a emisiunii sau acceseaza doctormit.ro.
“INTREABA SI CERCETEAZA!” si nu pierde Doctor MIT!

O emisiune oferita de Stem SURE - Banca Engleză de Celule Stem.

Doctor MiT

Doctorul Bogdan Ivanescu este co-fondator al bancii de tesuturi umane StemSure (2009), fiind implicat in primul transplant de celule hematopoietice din Romania. Totodata este creatorul platformei medicale Doctor MiT (2013), asumandu-si astfel rolul de a valida sau de a desconspira miturile medicale in care am ajuns sa credem si gazda documentarului romanesc de biotehnologie Biocod realizat de catre DIGI World. Este promotor al celor mai noi tehnologii medicale aparute la nivel mondial precum Rigenera si un fervent sustinator al cauzei ce promoveaza masurile ecologice pentru limitarea efectelor incalzirii globale. In acest sens compania pe care a fondat-o planteaza cate un copac pentru fiecare copil pentru care parintii aleg sa recolteze celule primordiale la nastere. Este membru al echipei studiului clinic ce implementeaza in Romania transplantul cu celule recoltate la nastere pentru tratarea autismului la copii.

Inecat cu mancare
Anterior
Te-ai inecat cu mancare? Afla ce poti sa faci!
Bacterii, antibiotice,
Urmator
Bacterii imune la antibiotice, cum apar acestea?
Inecat cu mancare
Anterior
Te-ai inecat cu mancare? Afla ce poti sa faci!
Bacterii, antibiotice,
Urmator
Bacterii imune la antibiotice, cum apar acestea?

Intreaba-ma!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*  *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Back
SHARE

Psoriazisul, este adevarat ca apare pe sistem nervos?