Boala PARKINSON: cauze, prognostic si tratament.
Afla tot ce trebuie sa stii despre Parkinson.
Vrei sa stii ce declanseaza boala Parkinson?
Cum evolueaza si ce prognostic au pacientii cu aceasta boala neurologica? Sau daca exista vreun tratament curativ?
In afara de "Boala PARKINSON: cauze, prognostic si tratament."
Te-ar mai putea interesa si
- tags: Parkinson, sistem nervos, creier, boli genetice, tratament Parkinson, Doctor MIT, -
Transcript
Bine ati venit la Doctor MIT!
Sunt doctor Bogdan Ivanescu si mi-am propus sa caut adevarul din spatele miturilor ce spun ca daca iti troznesti degetele vei face Parkinson sau ca fumatorii sunt feriti de Alzheimer, asa dupa cum se vehiculeaza pe Facebook.
De aceea, aici, la Doctor MIT, vom afla care sunt asemanarile si diferentele dintre aceste doua boli super-cunoscute: Parkinson si Alzheimer.
Ambele, dupa cum stiti, sunt boli ale sistemului nervos central. Ambele sunt descrise ca avand declansarea dupa varsta de 60 de ani si ambele sunt boli cu potential letal. Ceea ce este mai ingrijorator este faptul ca incidenta lor este intre 1 si 6% din populatie.
Ca sa le putem compara ar trebui sa stim cat mai multe despre fiecare asa ca ii dam intaietate bolii Parkinson deoarece a fost descrisa prima si anume in 1817 de catre James Parkinson.
Boala pe care a descris-o, ca si Alzheimer, nu are etiologie cunoscuta, insa stim mecanismul fiziopatologic. Si pentru ca s-ar putea sa cunoasteti aceasta informatie, va dau sansa de a va verifica cunostintele. Parkinson este determinat de:
- insuficienta cantitate de dopamina de la nivelul creierului
- Distrugerea tecii de mielina a neuronilor
- acumularea in creier de placi de beta-amiloid si proteina tau sau
- Oricare dintre acestea se poate intalni in Parkinson
Fiecare varianta de raspuns pe care am enuntat-o descrie mecanismul fiziopatologic al unei anume boli: acumularea de beta-amiloid si de proteina tau declanseaza Alzheimer. Distrugerea tecii de mielina determina scleroza multipla iar distrugerea celulelor ce produc dopamina este raspunsul corect al intrebarii noastre: asa se instaleaza boala Parkinson.
Particularitati la pacientii cu Parkinson
Nefiind o boala rara, cu siguranta ati intalnit pacienti cu Parkinson. Iar acum vom testa spiritul de observatie medical al fiecaruia. Ce ati putea descrie in cazul acestor pacienti:
- tremor si instabilitate posturala
- Rigiditate si bradichinezie adica miscari incete
- schimbari ale dispozitiei sau
- Toate acestea se intalnesc in Parkinson
Daca ne aducem aminte din alte episoade Doctor MIT, dopamina este hormonul placerii deci o cantitate insuficienta a acestuia va produce modificari ale dispozitiei pacientului, de unde rezulta ca a 3-a varianta de raspuns este corecta. Stim sigur ca prima optiune este si ea corecta, adica tremorul mainilor, deci ramane doar sa va confirm ca rigiditatea si bradichinezia sunt si ele descrise in tabloul de manifestari ale unui pacient cu Parkinson.
Iar acum ajungem la subiectul “speranta de viata”. Daca pe vremuri, supravietuirea de la diagnosticare era in medie de 9 ani, astazi aceasta a crescut la 15. Insa, foarte important, evolutia bolii este greu de predictionat de la un pacient la altul, de aceea monitorizarea medicala de specialitate este vitala pentru asigurarea unor conditii de viata cat mai apropiate de normal.
Stiu ca ati vrea sa imi adresati cel putin 2 intrebari: totusi, ce provoaca Parkinson si daca exista vreun risc de transmitere pe linie genetica.
Dupa cum spuneam, nu se stie clar etiologia acestei boli. Insa, in afara de cauzele biochimice, inca necunoscute, se pare ca avem niste impricinati: anumite clase de pesticide si loviturile de la nivelul craniului. Daca ne gandim ca mai multi jucatori de fotbal american sau boxeori au suferit de Parkinson, precum Muhammad Ali, am putea crede aceasta. Doar ca o picanterie, o alta vedeta ce sufera de Parkinson si inca de la o varsta frageda este Michael J. Fox actorul din “Back to the Future” - “Inapoi in viitor”.
Parkinson se transmite genetic?
Iar legat de temerea ca aceasta boala ar putea fi transmisa genetic, raspunsul este, din pacate, afirmativ. Pana la 15% din cei ce au o ruda de gradul 1 ce sufera de Parkinson, vor suferi si ei de aceasta boala.
Dar stiu ca asteptati vestile bune, nu-i asa?
Lasand la o parte ca speranta de viata a crescut cu 33% in ultimii ani, exista 2 directii mari in care stiinta se indreapta: solutia chirurgicala de implantare de electrozi ce stimuleaza specific ariile cerebrale afectate si implantul cu celule stem recoltate la nastere, directionate spre tipul de tesut ce produce in mod normal dopamina.
Va voi tine la curent cu evolutiile acestor terapii inovatoare si, pentru alte fatete ale subiectului cautati pe internet subiectele legate de Parkinson din cadrul Conferintelor TED.
Astazi am aflat ca nu stim sigur ce declanseaza boala Parkinson dar ca lipsa de dopamina este principala caracteristica a acesteia si ca determina tremor, insatbilitate si schimbari majore ale dispozitiei psihice ale pacientului, ca speranta de viata a crescut la 15 ani, ca din pacate, transmiterea genetica este reala si ca, din fericire, exista studii promitatoare pentru gestionarea bolii cu electrozi implantati in creier ori prin transplantul local de celule stem.
Pentru a afla totul despre celalalt subiect si anume boala Alzheimer, acceseaza doctormit.ro sau viziteaza pagina de Facebook a emisiunii.
Intreaba si cerceteaza! Si nu pierde Doctor MIT!
O emisiune oferita de Stem SURE - Banca Engleză de Celule Stem.