AVICENNA SI EROII MEDICINEI PERSANE

Zona cunoscuta astazi drept Iran, stravechea Persia, a fost leaganul uneia dintre cele mai sofisticate civilizatii ale lumii antice. Populatia persana, inca din mileniile III-II i.Hr., avea obiceiuri care demonstrau o intelegere avansata a igienei, alimentatiei si sanatatii, elemente esentiale ale vietii cotidiene si ale practicilor medicale.

CAND RELIGIA TE INALTA: ZOROASTRANISMUL

In Persia, alimentatia era diversificata si bazata pe ingrediente proaspete. Dieta era compusa in principal din cereale (grau, orz), leguminoase, fructe (smochine, struguri, curmale), legume, miere si carne (oaie, capra, pasare). De asemenea, laptele si produsele lactate jucau un rol important, iar condimentele precum sofranul si coriandrul erau utilizate nu doar pentru gust, ci si pentru proprietatile lor medicinale.

Obiceiurile de igiena erau profund legate de religia zoroastriana, care promova curatenia corpului si a mediului. Ritualurile de spalare a mainilor, care s-a transferat sub denumirea de wudu in islam, purificarea apei si mentinerea spatiului de locuit curat erau practici comune.

Fondat de profetul Zarathustra (Zoroastru) - il mai tineti minte pe Nietsche? - in jurul anului 1.500 i.Hr., zoroastrianismul se baza pe o filozofie dualista, cu lupta dintre fortele binelui, Ahura Mazda, zeul suprem, si cele ale raului, Angra Mainyu.

In acest context, curatenia fizica si morala era vazuta ca o componenta esentiala a luptei impotriva raului. Zoroastrismul punea un accent deosebit pe puritatea apei, a pamantului si a aerului astfel incat orice forma de poluare era considerata o ofensa adusa zeului Ahura Mazda. De aceea apa era folosita pentru ritualuri de curatare, iar raurile si izvoarele erau considerate sacre.

In plus, practicantii zoroastrismului erau incurajati sa se spele frecvent, inclusiv pe maini si pe fata, mai ales inainte de a manca sau de a participa la ritualuri religioase. Aceste obiceiuri au contribuit major la reducerea riscului de boli transmisibile doar ca sa apara, relativ spontan, in medicina vestica si anume in Viena, ca obligatia dezinfectarii mainilor inainte de orice operatie. Acesta este episodul emisiunii radio “Medicina pe limba ta” dedicat subiectului.

 

M-am intors recent din Himalaya si am vazut cu ochii mei in Kathmandu practica arderii corpurilor. La fel de bine, in regiunea nepaleza Mustang, mortii sunt dusi mai sus pe munte pentru a fi mancati de pasarile necrofage.

In acelasi spirit, religia zoroastriana interzicea ingroparea sau incinerarea cadavrelor pentru a evita poluarea pamantului si a aerului. In schimb, mortii erau asezati in Turnurile Tacerii, unde corpurile erau expuse pentru a fi consumate de pasari.

Insa, pana sa vorbim de moarte, amanarea momentului se datora si faptului ca alimentele curate, proaspete si necontaminate erau esentiale in practicile zoroastriene. Consumul excesiv era considerat o abatere morala, iar echilibrul alimentar era incurajat.

PALEO-MEDICINA ERA RESPECTATA CU MAI BINE DE JUMATATE DE MILENIU INAINTE DE CRISTOS

Inca din perioada Imperiului Ahemenid (550-330 i.Hr.), medicina in Persia era o stiinta respectata. Medicii, cunoscuti drept “asipu”, combinau observatiile practice cu cunostintele transmise oral si scrise pe tablite de lut. Practicile lor includeau interventii chirurgicale rudimentare, tratamente pe baza de plante si proceduri pentru mentinerea igienei.

Medicina persana a fost influentata si de alte civilizatii, precum cea indiana si egipteana. In perioada sasanida (224-651 d.Hr.), scolile medicale din Gondishapur au devenit centre de excelenta, atragand studenti din intreaga lume. Aceste institutii nu doar ca au pastrat traditiile persane, ci au si integrat invataturile grecesti, indiene si siriene.

MEDICINA ARE UN PRINT, AVICENNA, SI UN “CANON”

In acest context sofisticat apare cea mai stralucita minte medicala a Persiei: Ibn Sina, adoptat in Occident drept Avicenna (980-1037). Nascut in satul Afshana, langa Bukhara - actualmente situat in Uzbekistanul modern - Avicenna a fost un copil prodigios, studiind stiintele naturale, logica, matematica si medicina de la o varsta frageda.

Opera sa majora, „Canonul medicinei” (Al-Qanun fi al-Tibb), este considerata una dintre cele mai importante lucrari medicale din toate timpurile. Scrisa in cinci volume, aceasta enciclopedie medicala acopera:

1.              Teoria generala a medicinei: Bazata pe umorile lui Hipocrate si Galen, Avicenna a adaugat propriile observatii despre fiziologie si patologie.

2.              Medicamentele si utilizarile lor: O descriere detaliata a plantelor medicinale, a compusilor chimici si a utilizarii lor terapeutice.

3.              Bolile si tratamentele acestora: Analize precise ale bolilor individuale, de la afectiuni ale sistemului nervos la probleme cardiace.

4.              Chirurgia si urgentele medicale.

5.              Retete si remedii practice.

„Canonul medicinei” a fost tradus in latina in Evul Mediu si a devenit manualul de baza in scolile medicale europene pana in secolul al XVII-lea cand medicina europeana, nemaifiind intr-atat de ingradita de limitarile si dogmele religioase astfel incat se descopera circulatia sangelui prin artere si vene de catre Harvey,de aici rasarind mugurii medicinei moderne.

AVICENNA, UN “BAD BOY” AL MEDICINEI PERSANE

Cu mult inaintea lui Leonardo da Vinci - cunoscut si ca anatomist - Avicenna sfida regulile care ii interziceau sa faca disectii pe cadavre. Dupa nenumarate astfel de acte de curaj Avicenna descrie in mod precis functionarea ficatului si a inimii, neinsistand insa asupra circulatiei.

Un concept absolut exceptional pe care l-a introdus este diagnosticul diferential, cu metode de diferentiere intre bolile cu simptome similare, cum ar fi pneumonia si pleurezia. Mergand spre zona psihosomatica, Avicenna a fost printre primii care au explorat legatura dintre minte si corp, demonstrand efectele emotiilor asupra sanatatii.

COLEGI REMARCABILI AI LUI AVICENNA

Rhazes (Al-Razi) (865-925)

•               Un precursor al lui Avicenna, Rhazes a fost medic, filozof si chimist. A fost primul care a descris diferenta dintre variola si pojar.

•               Opera sa, „Cartea despre medicina pentru cei care nu au acces la medici”, a fost un ghid practic destinat utilizarii de catre oameni obisnuiti.

Ali ibn al-Abbas al-Majusi (Haly Abbas) (secolul al X-lea)

•               Autorul lucrarii „Cartea completa a artei medicale” (Kitab al-Maliki), un manual detaliat despre anatomie, fiziologie si tratamente clinice.

•               A fost unul dintre primii care au descris structura plamanilor si circulatia sangelui.

Ibn al-Nafis (1213-1288)

•               A descoperit circulatia pulmonara, cu mult inaintea lui William Harvey in Europa care, insa, a avut instrumentele epocii sale, mai moderne, pentru descrierea intregii circulatii: circulatia mare si cea mica.

•               Desi nascut dupa perioada clasica a medicinii persane, a fost influentat de traditiile si cunostintele medicale ale regiunii.

EVOLUTIA MEDICINII PERSANE PANA IN SECOLUL AL XIX-LEA

Dupa perioada de glorie a medicinei persane in Evul Mediu, aceasta traditie a continuat sa fie influenta, dar a inceput sa fie eclipsata de progresele din Europa. Cu toate acestea, multe dintre textele si practicile persane au ramas relevante pana in secolul al XIX-lea.

1.              Farmacologia: Persia a fost un pionier in utilizarea plantelor medicinale. Practicile persane au fost integrate in medicina otomana si au influentat farmacopeile europene.

2.              Spitalele: Modelele persane de spitale, cum ar fi cele din Gondishapur, au fost adoptate in lumea islamica si mai tarziu in Europa medievala.

3.              Educatia medicala: Traditia persana de a combina teoria si practica a devenit fundamentul invatamantului medical modern.

DECADEREA SI REVITALIZAREA MEDICINII PERSANE

Pana in secolul al XIX-lea, medicina persana clasica a fost in mare parte absorbita de sistemele medicale europene. Cu toate acestea, multe dintre conceptele si remediile traditionale au continuat sa fie utilizate in medicina populara. In aceeasi perioada, Iranul incepe sa adopte treptat tehnologiile si teoriile medicale occidentale, dar fara sa-si piarda complet identitatea medicala traditionala.

Medicina persana a fost una dintre cele mai avansate stiinte ale lumii antice si medievale, imbinand cunostinte locale cu influente grecesti, indiene si arabe. Figuri precum Avicenna, Rhazes si Haly Abbas au pus bazele medicinei moderne prin contributiile lor in diagnostic, tratament si farmacologie. Desi eclipsata de revolutia stiintifica europeana, mostenirea medicinei persane ramane un pilon fundamental in istoria sanatatii globale.