IMPORTANT
Relația dintre autism și tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) a fost un subiect de interes major pentru comunitatea științifică, fiind în principal cercetat din perspectiva proceselor de neurodezvoltare. Simptomele ADHD-ului sunt adesea observate cu un grad ridicat de similaritate și la persoanele cu autism și viceversa, sugerând o potențială etiologie comună (Rommelse et al., 2010).
Neurobiologia autismului
Autismul este legat de o dezvoltare atipică a creierului care poate influența comportamentul manifestat în cadrul copilăriei, interacțiunile sociale și abilitățile de comunicare (Amaral et al., 2008). Se crede că autismul apare în urma unei interacțiuni complexe între factorii genetici și de mediu, ceea ce duce la un spectru larg de fenotipuri comportamentale și cognitive.
Studiile RMN structurale și funcționale au constatat că persoanele cu autism prezintă diferențe în structura și funcția creierului, cum ar fi un volum total al creierului mai semnificativ, un volum crescut al materiei albe și o densitate scăzută a materiei cenușii, în special în zonele asociate cu cogniția socială și comunicarea (Hyde et al., 2010). De asemenea, studiile post-mortem au raportat modele anormale de conectivitate neuronală, implicând o disregulare a funcționalității sinaptice (Zikopoulos & Barbas, 2010).
Cercetările au arătat, de asemenea, că echilibrul dintre excitație și inhibiție în creier este afectat în autism. Se propune ca acest dezechilibru să conducă la un raport crescut între activitatea neuronală excitatorie și cea inhibitorie, în special în cortexul cerebral (Rubenstein & Merzenich, 2003). Această hiperexcitabilitate corticală ar putea sta la baza diferitelor aspecte ale autismului, inclusiv hipersensibilitatea la stimulii senzoriali și dificultățile de interacțiune socială și de comunicare.
Afectarea comună a funcției executive la autism și ADHD
Funcțiile executive cuprind procesele cognitive care permit un comportament orientat spre scop, cum ar fi controlul atenției, flexibilitatea cognitivă și memoria de lucru. Deficitele funcțiilor executive sunt un semn distinctiv în prezentarea atât a autismului, cât și a ADHD și ar putea sta la baza unora dintre asemănările comportamentale observate în aceste afecțiuni (Willcutt et al., 2005; Hill, 2004).
Persoanele cu ADHD prezintă adesea dificultăți în ceea ce privește controlul atenției și al inhibiției, ceea ce duce la simptome de neatenție, hiperactivitate și impulsivitate. Între timp, cei cu autism pot avea, de asemenea, dificultăți în ceea ce privește funcțiile executive. Cu toate acestea, în cazul autismului, modelul deficitelor pare a fi mai variat și poate include probleme de planificare și organizare, de flexibilitate cognitivă și de control al impulsurilor (Hill, 2004). Aceste deficite pot conduce la șabloane de gândire rigide, dificultăți în gestionarea și rezolvarea problemelor și dificultăți în controlul impulsurilor.
Se sugerează că disfuncția executivă similară observată atât în autism, cât și în ADHD s-ar putea unor conectivități atipice în cadrul unor zone ale creierului, implicând în special cortexul prefrontal (PFC), o regiune a creierului puternic implicată în funcțiile executive.
PFC are conexiuni extinse cu multiple alte regiuni ale creierului, iar modelele atipice de conectivitate în autism ar putea afecta integrarea informațiilor necesare pentru exercitarea funcțiilor executive (Just, Keller, Malave, Kana, & Varma, 2012).
Baza genetică suprapusă între autism și ADHD
Relația dintre autism și ADHD ar putea fi mai bine înțeleasă prin examinarea potențialelor baze genetice și neurobiologice comune, a simptomatologiei și a efectului suprapunerii simptomelor asupra diagnosticului și tratamentului.
Există asemănări între autism și ADHD în ceea ce privește factorii de risc genetic. În cadrul ambelor afecțiuni, se pare că sunt implicate mai multe gene care afectează funcționalitatea sinaptică, sistemele de neurotransmițători și migrația neuronală, inclusiv genele legate de dopamină. Acest neurotransmițător este puternic implicat în reglarea atenției și a impulsivității, sugerând o posibilă bază neurobiologică comună asociată cu suprapunerea simptomelor asociate autismului cu cele asociate ADHD-ului (Gizer et al., 2009).
Un studiu de gemeni efectuat de Ronald, Simonoff, Kuntsi, Asherson și Plomin (2008) a constatat că influențele genetice asupra trăsăturilor ADHD și autismului se suprapun semnificativ în cadrul populației generale.
O meta-analiză a studiilor de asociere la nivel de genom realizată de Grupul Cross-Disorder al Psychiatric Genomics Consortium (2013) a identificat, de asemenea, variante genetice care cresc susceptibilitatea către prezența mai multor afecțiuni neuropsihiatrice, inclusiv susceptibilitatea către ADHD și autism.
Neurobiologia suprapusă între autism și ADHD
La nivel neurobiologic, ambele afecțiuni sunt asociate cu alterări ale cortexului prefrontal (PFC) și ale structurilor conexe implicate în funcțiile executive, cum ar fi cortexul cingular anterior, striatum și ganglionii bazali, regiuni ale creierului implicate în funcția executivă și în procesele de regularizare a atenției (Arnsten & Rubia, 2012; Dickstein et al., 2006; Amaral et al., 2008; Di Martino et al., 2013).
Studiile de neuroimagistică au raportat o activitate redusă în cadrul acestor zone la persoanele cu ADHD, în timp ce persoanele cu autism prezintă modele atipice de conectivitate care pot afecta integrarea eficientă a informațiilor. De asemenea, a fost raportată o alterare a conectivității între aceste zone, atât în cadrul ADHD-ului, cât și în cadrul autismului (Just, Keller, Malave, Kana, & Varma, 2012).
Folosind RMN-ul funcțional, s-a constatat o conectivitate redusă în cadrul Default Mode Network, o rețea de regiuni cerebrale active atunci când individul nu este concentrat asupra lumii exterioare și creierul se află în repaus de veghe (Di Martino et al., 2013). Acest tip de conectivitate atipică a fost asociat cu dificultăți în ceea ce privește atenția și înțelegerea indiciilor sociali în cadrul ambelor condiții (Padmanabhan et al., 2017).
Cortexul prefrontal
Atât în cazul autismului, cât și al ADHD-ului, s-a constatat faptul că cortexul prefrontal, în special cortexul prefrontal dorsolateral, prezintă caracteristici funcționale și structurale atipice. PFC este esențial pentru funcțiile executive, cum ar fi memoria de lucru, flexibilitatea cognitivă, planificarea, inhibiția și raționamentul abstract (Rao et al., 2000). În ambele afecțiuni, s-a observat subactivarea PFC, adesea legată de deficitele de atenție și de dificultăți în controlul impulsurilor (Bush et al., 2005; Gilbert et al., 2008).
Cerebelul
Cerebelul a fost asociat în mod tradițional cu controlul funcțiilor motorii, însă mai multe studii recente l-au asociat cu procesele cognitive și comportamentul social, afectate în mod obișnuit atât în cadrul ADHD-ului, cât și în cadrul autismului (Fatemi et al., 2012). Studiile RMN structurale au descoperit structuri atipice în cadrul acestei regiuni, în special în subregiunile posterioare și verticale, atât la persoanele cu autism, cât și la persoanele cu ADHD (Koziol et al., 2014).
Ganglionii bazali
S-a constatat că ganglionii bazali, care sunt implicați în controlul motor și în comportament, prezintă anomalii structurale și funcționale atât în autism, cât și în ADHD (Qiu et al., 2009). Disfuncțiile acestei regiuni cerebrale pot contribui la simptomele motorii și la comportamentele repetitive și stereotipe observate în ambele afecțiuni (Langen et al., 2011).
Simptomatologie suprapusă și provocări în diagnosticare
În ciuda criteriilor de diagnostic distincte pentru autism și ADHD, suprapunerea semnificativă a simptomelor poate reprezenta o provocare pentru diagnostic. De exemplu, impulsivitatea și dificultățile cu interacțiunile sociale pot fi observate în ambele afecțiuni (Leitner, 2014).
Multe persoane cu autism prezintă și simptome caracteristice ADHD-ului, cum ar fi hiperactivitatea, impulsivitatea și neatenția (Simonoff et al., 2008). ADHD-ul este, de asemenea, corelat cu deficitele funcției executive, provocări în controlul atenției, probleme în ceea ce privește inibiția și disfuncția memoria de lucru, acestea fiind caracteristici proeminente (Willcutt et al., 2005).
Astfel, cauza simptomelor similare dintre autism și ADHD pare să fie asociată fundamentelor neurobiologice comune, în special în ceea ce privește funcția executivă și circuitele cerebrale asociate acesteia.
Cu toate acestea, interpretarea acestor simptome poate fi diferită. De exemplu, impulsivitatea în cazul ADHD-ului poate rezulta din lipsa de atenție, în timp ce în cazul autismului, aceasta s-ar putea datora unei lipse de înțelegere a indicilor sociali.
Implicațiile asupra tratamentului
Rata ridicată de comorbiditate între ADHD și autism are implicații pentru strategiile de tratament. S-a demonstrat că medicamentele stimulante utilizate în mod obișnuit pentru ADHD îmbunătățesc unele simptome asemănătoare ADHD în autism, cum ar fi lipsa de atenție și impulsivitatea (Posey et al., 2007).
Cu toate acestea, rata de răspuns ar putea să fie mai mică la unii pacienți în cazul autismului decât în cazul ADHD-ului prezent singular, iar riscul de efecte secundare ar putea fi mai mare (Posey et al., 2007). Aceste constatări ar putea indica necesitatea unor planuri de tratament personalizate, care să ia în considerare profilul simptomatic unic al fiecărui pacient.
Un studiu realizat de Mahajan et al. (2012) discută prevalența ridicată a simptomelor ADHD la copiii cu TSA și impactul pe care aceste simptome îl pot avea asupra calității vieții lor. Studiul recomandă o cale de practică care include evaluarea sistematică a simptomelor ADHD, evaluarea comorbidităților și luarea în considerare a intervențiilor comportamentale.
Beneficii comune ale medicamentelor
Medicamentele stimulante, cum ar fi metilfenidatul (Ritalin, Concerta) și amfetaminele (Adderall, Vyvanse), sunt utilizate în mod obișnuit pentru a trata ADHD și pentru a reduce simptomele de neatenție, impulsivitate și hiperactivitate. Având în vedere numeroasele suprapuneri dintre ADHD și autism, a fost investigată în repetate rânduri utilizarea medicamentației pentru ADHD în vederea îmbunătățirii funcționării și a ameiliorării unor dificultăți de funcționare în cadrul persoanelor diagnosticate cu autism.
Hatch et al. (2022) discută dovezile privind utilizarea medicamentelor stimulante și nestimulante în reducerea simptomelor de neatenție și hiperactivitate-impulsivitate la copiii și adolescenții cu autism și ADHD concomitent. Deși dovezile sunt promițătoare, studiul notează că ratele de răspuns la medicamentele stimulante sunt mai mici la copiii cu ambele afecțiuni în comparație cu cei cu ADHD singur (Hatch et al., 2022).
Johansson et al. (2020) au folosit date din registre pentru a examina eficacitatea medicației ADHD la persoanele cu ADHD și TSA coexistente. Studiul a constatat că medicația pentru ADHD a fost eficientă la persoanele cu TSA coexistente, susținând utilizarea medicației la această populație (Johansson et al., 2020).
Metilfenidatul în autism
Metilfenidatul este un stimulent al sistemului nervos central care îmbunătățește în principal funcția neurotransmițătorului dopamină din creier. Utilizarea sa în autism a prezentat rezultate mixte. Cercetările indică faptul că metilfenidatul poate fi benefic în reducerea simptomelor de ADHD la unele persoane cu autism (Handen et al., 2015).
O analiză sistematică realizată de Kemner și Lage (2006) a oferit o examinare cuprinzătoare a tratamentelor psihofarmacologice, incluzând copii care prezintă simptome atât de ADHD, cât și de autism. În toate cazurile examinate, reprezentate de studii controlate placebo, metilfenidatul s-a dovedit a fi eficient pentru tratarea simptomelor de ADHD la copiii cu autism.
Un alt studiu realizat de Quintana et al. (1995) a investigat efectele metilfenidatului asupra copiilor cu autism, raportând rezultate pozitive: o reducere generală a hiperactivității și o îmbunătățire a capacității de atenție.
Cu toate acestea, persoanele cu autism tind să aibă o rată de răspuns mai mică și o rată mai mare de efecte secundare adverse în comparație cu persoanele care sunt afectate doar de ADHD. Printre acestea se numără scăderea poftei de mâncare și tulburări de somn (Posey et al., 2007).
Amfetaminele în autism
Un studiu randomizat controlat recent a constatat că sărurile mixte de amfetamină au îmbunătățit semnificativ simptomele ADHD la copiii cu autism, cu efecte secundare similare celor observate la persoanele care suferă doar de ADHD (Handen et al., 2021).
Rezultatele au demonstrat îmbunătățiri semnificative ale simptomelor ADHD, 42,9 % dintre participanți prezentând un răspuns la MAS-XR, comparativ cu 17,6 % pentru grupul placebo. MAS-XR a fost, în general, bine tolerat și nu au fost raportate efecte secundare severe, ceea ce indică potențialul său ca tratament sigur și eficient.
Guanfacina XR (Eliberare Extinsă) în autism
Cercetările efectuate de Scahill et al. (2015) au examinat eficacitatea guanfacinei cu eliberare prelungită la copiii cu autism și simptome de ADHD, observând o reducere semnificativă a hiperactivității și impulsivității.
Atomoxetina în autism
Un alt medicament utilizat pentru tratarea ADHD, atomoxetina, un medicament nestimulant care inhibă selectiv recaptarea norepinefrinei, a fost, de asemenea, explorat în autism. Atomoxetina a demonstrat beneficii modeste, dar semnificative clinic în reducerea simptomelor de ADHD la persoanele cu autism, cu îmbunătățiri în ceea ce privește atenția, impulsivitatea și comunicarea socială (Arnold et al., 2006).
Concluzii
Suprapunerea dintre autism și ADHD poate avea implicații importante pentru diagnostic și tratament. De exemplu, simptomele ADHD la persoanele cu autism pot afecta severitatea și evoluția afecțiunii și pot influența răspunsul la tratament (Simonoff et al., 2008). În mod similar, simptomele autismului la persoanele cu ADHD pot avea un impact asupra prognosticului și gestionării ADHD-ul (Nijmeijer et al., 2008).
Având în vedere fundamentele neurobiologice și simptomatologia comune, s-a sugerat că autismul și ADHD ar putea reprezenta manifestări diferite ale unui spectru etiologic comun. Cu toate acestea, s-a convenit că sunt necesare mai multe cercetări pentru a elucida natura precisă a relației dintre aceste două afecțiuni și pentru a informa intervențiile specifice.
În general, cercetările actuale sugerează că medicamentele ADHD pot fi benefice în ameliorarea unor simptome la persoanele cu autism, în special cele legate de neatenție, impulsivitate și hiperactivitate. Cu toate acestea, potențialul de apariție a efectelor secundare trebuie luat în considerare cu atenție și trebuie avute în vedere planuri de tratament personalizate în funcție de nevoile unice ale individului și de răspunsurile acestuia la medicație.
Bilbiografie
Amaral, D. G., Schumann, C. M., & Nordahl, C. W. (2008). Neuroanatomy of autism. Trends in Neurosciences, 31(3), 137-145. https://doi.org/10.1016/j.tins.2007.12.005
Arnsten, A. F., & Rubia, K. (2012). Neurobiological circuits regulating attention, cognitive control, motivation, and emotion: Disruptions in neurodevelopmental psychiatric disorders. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 51(4), 356-367. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2012.01.008
Arnold, L. E., Aman, M. G., Cook, A. M., Witwer, A. N., Hall, K. L., Thompson, S., & Ramadan, Y. (2006). Atomoxetine for hyperactivity in autism spectrum disorders: placebo-controlled crossover pilot trial. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 45(10), 1196-1205. https://doi.org/10.1097/01.chi.0000231976.28719.2a
Bush, G., Valera, E. M., & Seidman, L. J. (2005). Functional neuroimaging of attention-deficit/hyperactivity disorder: a review and suggested future directions. Biological psychiatry, 57(11), 1273-1284. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2005.01.034
Cross-Disorder Group of the Psychiatric Genomics Consortium. (2013). Identification of risk loci with shared effects on five major psychiatric disorders: a genome-wide analysis. Lancet, 381(9875), 1371-1379. https://doi.org/10.1016/S0140-6736(12)62129-1
Dickstein, S. G., Bannon, K., Xavier Castellanos, F., & Milham, M. P. (2006). The neural correlates of attention deficit hyperactivity disorder: an ALE meta-analysis. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 47(10), 1051-1062. https://doi.org/10.1111/j.1469-7610.2006.01671.x
Di Martino, A., Zuo, X. N., Kelly, C., Grzadzinski, R., Mennes, M., Schvarcz, A., Rodman, J., Lord, C., Castellanos, F. X., & Milham, M. P. (2013). Shared and distinct intrinsic functional network centrality in autism and attention-deficit/hyperactivity disorder. Biological Psychiatry, 74(8), 623-632. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2013.02.011
Fatemi, S. H., Aldinger, K. A., Ashwood, P., Bauman, M. L., Blaha, C. D., Blatt, G. J., Chauhan, A., Chauhan, V., Dager, S. R., Dickson, P. E., Estes, A. M., Goldowitz, D., Heck, D. H., Kemper, T. L., King, B. H., Martin, L. A., Millen, K. J., Mittleman, G., Mosconi, M. W., Persico, A. M., Sweeney, J. A., Webb, S. J., & Welsh, J. P. (2012). Consensus paper: pathological role of the cerebellum in autism. Cerebellum, 11(3), 777-807. https://doi.org/10.1007/s12311-012-0355-9
Gilbert, S. J., Bird, G., Brindley, R., Frith, C. D., & Burgess, P. W. (2008). Atypical recruitment of medial prefrontal cortex in autism spectrum disorders: an fMRI study of two executive function tasks. Neuropsychologia, 46(9), 2281-2291. https://doi.org/10.1016/j.neuropsychologia.2008.03.025
Gizer, I. R., Ficks, C., & Waldman, I. D. (2009). Candidate gene studies of ADHD: a meta-analytic review. Human Genetics, 126(1), 51-90. https://doi.org/10.1007/s00439-009-0694-x
Handen, B. L., Aman, M. G., Arnold, L. E., Hyman, S. L., Tumuluru, R. V., Lecavalier, L., Corbett-Dick, P., Pan, X., Hollway, J. A., Buchan-Page, K. A., Silverman, L. B., Brown, N. V., Rice, R. R., Hellings, J., Mruzek, D. W., McAuliffe-Bellin, S., Hurt, E. A., Ryan, M. M., Levato, L., & Smith, T. (2015). Atomoxetine, Parent Training, and Their Combination in Children With Autism Spectrum Disorder and Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 54(11), 905-915. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2015.08.013
Hill, E. L. (2004). Executive dysfunction in autism. Trends in Cognitive Sciences, 8(1), 26-32. https://doi.org/10.1016/j.tics.2003.11.003
Hyde, K. L., Samson, F., Evans, A. C., & Mottron, L. (2010). Neuroanatomical differences in brain areas implicated in perceptual and other core features of autism revealed by cortical thickness analysis and voxel-based morphometry. Human Brain Mapping, 31(4), 556-566. https://doi.org/10.1002/hbm.20887
Ji, N.Y. and Findling, R.L., 2015. An update on pharmacotherapy for autism spectrum disorder in children and adolescents. Current Opinion in Psychiatry, 28(2), pp.91-101. https://doi.org/10.1097/YCO.0000000000000132
Just, M. A., Keller, T. A., Malave, V. L., Kana, R. K., & Varma, S. (2012). Autism as a neural systems disorder: A theory of frontal-posterior underconnectivity. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 36(4), 1292-1313. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2012.02.007
Kemner, J.E., Lage, M.J. Impact of methylphenidate formulation on treatment patterns and hospitalizations: a retrospective analysis. Ann Gen Psychiatry 5, 5 (2006). https://doi.org/10.1186/1744-859X-5-5
Koziol, L. F., Budding, D., Andreasen, N., D'Arrigo, S., Bulgheroni, S., Imamizu, H., Ito, M., Manto, M., Marvel, C., Parker, K., Pezzulo, G., Ramnani, N., Riva, D., Schmahmann, J., Vandervert, L., & Yamazaki, T. (2014). Consensus paper: the cerebellum's role in movement and cognition. Cerebellum, 13(1), 151-177. https://doi.org/10.1007/s12311-013-0511-x
Langen, M., Durston, S., Staal, W. G., Palmen, S. J., & van Engeland, H. (2011). Caudate nucleus is enlarged in high-functioning medication-naive subjects with autism. Biological Psychiatry, 69(9), 867-870.
Nijmeijer, J. S., Minderaa, R. B., Buitelaar, J. K., Mulligan, A., Hartman, C. A., & Hoekstra, P. J. (2008). Attention-deficit/hyperactivity disorder and social dysfunctioning. Clinical Psychology Review, 28(4), 692-708. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2007.10.003
Posey, D. J., Aman, M. G., McCracken, J. T., Scahill, L., Tierney, E., Arnold, L. E., Vitiello, B., Chuang, S. Z., Davies, M., Ramadan, Y., Witwer, A. N., Swiezy, N. B., Cronin, P., Shah, B., Carroll, D. H., Young, C., Wheeler, C., & McDougle, C. J. (2007). Positive effects of methylphenidate on inattention and hyperactivity in pervasive developmental disorders: an analysis of secondary measures. Biological Psychiatry, 61(4), 538-544. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2006.09.028
Rommelse, N. N. J., Franke, B., Geurts, H. M., Hartman, C. A., & Buitelaar, J. K. (2010). Shared heritability of attention-deficit/hyperactivity disorder and autism spectrum disorder. European Child & Adolescent Psychiatry, 19(3), 281-295. https://doi.org/10.1007/s00787-010-0092-x
Rubenstein, J. L. R., & Merzenich, M. M. (2003). Model of autism: increased ratio of excitation/inhibition in key neural systems. Genes, Brain and Behavior, 2(5), 255-267. https://doi.org/10.1034/j.1601-183X.2003.00037.x
Qiu, A., Adler, M., Crocetti, D., Miller, M. I., & Mostofsky, S. H. (2010). Basal ganglia shapes predict social, communication, and motor dysfunctions in boys with autism spectrum disorder. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 49(6), 539-551. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2010.02.012
Rao, S. M., Bobholz, J. A., Hammeke, T. A., Rosen, A. C., Woodley, S. J., Cunningham, J. M., Cox, R. W., Stein, E. A., & Binder, J. R. (2000). Functional MRI evidence for subcortical participation in conceptual reasoning skills. Neuroreport, 11(8), 1987-1993. https://doi.org/10.1097/00001756-199705260-00038
Ronald, A., Simonoff, E., Kuntsi, J., Asherson, P., & Plomin, R. (2008). Evidence for overlapping genetic influences on autistic and ADHD behaviours in a community twin sample. Journal of Child Psychology and Psychiatry, and Allied Disciplines, 49(5), 535-542. https://doi.org/10.1111/j.1469-7610.2007.01857.x
Quintana, H., Birmaher, B., Stedge, D. et al. Use of methylphenidate in the treatment of children with autistic disorder. J Autism Dev Disord 25, 283-294 (1995). https://doi.org/10.1007/BF02179289
Scahill, L., McCracken, J. T., King, B. H., Rockhill, C., Shah, B., Politte, L., Sanders, R., Minjarez, M., Cowen, J., Mullett, J., Hallett, V., Horsey, S., Anagnostou, E., Donnelly, C., & Sikich, L. (2015). Extended-Release Guanfacine for Hyperactivity in Children With Autism Spectrum Disorder. American Journal of Psychiatry, 172(12), 1197-1206. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2015.15010055
Simonoff, E., Pickles, A., Charman, T., Chandler, S., Loucas, T., & Baird, G. (2008). Psychiatric disorders in children with autism spectrum disorders: prevalence, comorbidity, and associated factors in a population-derived sample. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 47(8), 921-929. https://doi.org/10.1097/CHI.0b013e318179964f
Willcutt, E. G., Doyle, A. E., Nigg, J. T., Faraone, S. V., & Pennington, B. F. (2005). Validity of the executive function theory of attention-deficit/hyperactivity disorder: A meta-analytic review. Biological Psychiatry, 57(11), 1336-1346. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2005.02.006
Zikopoulos, B., & Barbas, H. (2010). Changes in prefrontal axons may disrupt the network in autism. Journal of Neuroscience, 30(44), 14595-14609. https://doi.org/10.1523/JNEUROSCI.2257-10.2010
